Stres
“Starea lipsita de stres se numeste moarte” (Hans Selye)
Stresul nu trebuie si nu poate fi evitat, el exista si in starea de relaxare chiar si in timpul somnului. Simptomele stresului sunt atat de natura psihica si apar sub forma de anxietate, iritabilitate, scaderea concentrarii, frustrare, ura, furie cat si de natura fizica: tensiune musculara, dureri de cap, dureri de stomac, dureri de spate, insomnie, hipertensiune, etc. Aceste stari pot conduce la imbolnavire pe termen lung sau mai rau, la deces, atunci cand nu sunt tratate.
Factorul de stres poate fi placut si atunci vorbim de eustres (succesul la un examen, prima intalnire, etc) sau neplacut pe care il numim distres (esecuri de orice fel, evenimente neplacute, etc). Efectul factorului de stres depinde de masura in care este solicitata adaptabilitatea organismului. Energia si capacitatea de adaptare a organismului se poate epuiza, nu este infinita, dar putem invata cum sa gestionam acestea folosindu-le in scopuri utile care produc cat mai putin distres.
Atunci cand o persoana isi asuma prea multe responsabilitati, isi supraincarca rolurile, trebuie sa se achite de prea multe indatoriri intr-un timp prea scurt ajunge la stres si nu se mai bucura de placerile vietii. Astfel ia nastere stresul atunci cand cerintele nu se potrivesc cu resursele, capacitatile sau nevoile persoanei.
Ceea ce pentru o persoana este stresant pentru o alta se poate sa nu reprezinte o problema. Pe langa tipul de personalitate, un concept important diferentiaza intre persoanele ce se “streseaza mai repede” si ceilalti, locul de control. Locul de control semnifica un stil cognitiv afectat de rasa, clasa sociala, venit, educatie si se refera la convingerile oamenilor despre factorii care le controleaza comportamentul. Persoanele care au locul de control intern considera ca isi tin soarta in maini, ei infrunta agentii stresanti direct deoarece cred ca raspunsul lor poate schimba ceva. Spre deosebire de acestia, persoanele cu loc de control extern considera ca altii le controleaza viata (norocul sau cei ce sunt in foruri superioare), acestia sunt anxiosi si adopta strategii pentru a-si reduce anxietatea dar functioneaza pe termen scurt.
Ponderea cea mai mare o reprezinta stresul la locul de munca: nemultumiri in privinta carierei, conflicte cu superiorii sau colegii, rutina, conflict intre nevoi si asteptari, suprasolicitarea resurselor neadecvate, orar inadecvat, lipsa timpului liber, situatia financiara, lipsa somnului, comunicare dificila, etc.
Nu astepta! Stresul se acumuleaza. Ce poti face?
- deleaga anumite resposabilitati catre alte persoane (nu poti face totul de unul singur)
- organizeaza-ti optim timpul: orar de munca, orar de somn si orar de distractie
- incepe sa faci exercitii fizice adaptate posibilitatilor tale cat si exercitii de relaxare
- comunica deschis cu persoanele semnificative din viata ta trecand prin toate cele patru componente ale exprimarii oneste: sa observi o situatie si sa spui ce se intampla, ce iti place si ce nu; sa exprimi felul in care te simti cand observi situatia; sa-ti identifici si sa-ti exprimi nevoile legate de starile afective; sa-ti exprimi concret ceea ce doresti si ce astepti de la ceilalti.
- Razi de cate ori ai ocazia, umorul ne face sanatosi si frumosi (noi romanii intotdeauna am stiut sa facem haz de necaz)
|